Carenta de vitamine

Carenta de vitamina A

mai poate produce si alte neajunsuri, cum ar fi:

• degenerarea nervilor olfactivi si a celor acustici;
• scaderea rezistentei la infectii respiratorii si digestive,
• faringite, bronsite, enterocolite;
• scaderea acuitatii vizuale (indeosebi la fumatori);
• diferite tulburari psihice ;
• diminuarea cresterii la copii;
• afectarea glandelor sexuale si tulburari in functionarea;
• aparatului urogenital;
• ingrosarea si uscarea pielii;
• atrofie testiculara, uscaciune vaginala;
• nervozitate si anxietate ;
• insomnii, cefalee, hipertensiune arteriala;
• unghii casante, par devitalizat si alopecie etc.

Carenta de vitamina B1,

se manifesta prin diferite tulburari nervoase (astenie, nervozitate si iritabilitate, apatie, insomnii, slabirea atentiei si a memoriei etc.), ca si prin scaderea capacitatii de munca, aparitia unor tulburari cardiace (indeosebi hipotensiune arteriala, amorteli, dureri si furnicaturi in membre), a unor tulburari gastrointestinale (anorexie, greturi si varsaturi, constipatie cronica etc.). In formele severe de insuficienta vitaminica (avitaminoza) se poate ajunge la instalarea bolii "beri-beri", destul de rar intalnita in tara noastra. Cazurile de hipovitaminoza B1 sunt rare, carenta respectiva putandu-se corecta prin consum de drojdie de bere, grau germinat, diferite viscere si alte alimente bogate in aceasta vitamina, in paralel cu suplimentarea aportului de proteine si cu diminuarea celui de glucide. Hipovitaminoza tiaminica poate aparea, uneori, la sugari, copii si adolescenti, precum si in cazul alimentatiei hiper-glucidice, in special prin consum exagerat de zahar si de prajituri. Eficienta sanogen-terapeutica a acestei vitamine sporeste prin asociere cu vitaminele B2, B9, C, E, precum si in prezenta manganului.

Carenta de vitamina B2

este foarte rara, ea datorandu-se numai tulburarilor gastrointestinaie si hepatopancreatice. Asemenea situatii sunt evidentiate prin paloarea buzelor, urmata de fisurare si macerare, limba uscata, rosie si dureroasa in timpul masticatiei. Avitaminoze B2 se intalnesc, desigur, si mai rar, ele fiind insotite si de alte carente in vitamine din grupul B. Carenta de vitamina B2 diminueaza rezistenta organismului la infectii microbiene, scade rezistenta la efort, pe buze, limba si piele apar diferite leziuni specifice etc.

Carenta de aceasta vitamina mai este evidentiata si prin aparitia de stomatite, dermatite seboreice, uscarea si caderea parului, friabilitatea si indoirea unghiilor, tulburari de crestere la copii, anemii, apatie, hiperemotivitate, tremuraturi si ameteli, scaderea acuitatii vizuale si a celei auditive, diminuarea campului vizual si dificultati de vedere la lumina slaba, anorexie, scaderea rezistentei organismului la infectii si la intoxicatii cu metale grele, scaderea tonusului muscular etc. Reducerea aportului in aceasta vitamina este favorizata si de alcoolism, diabet zaharat, tratamentele cu fenobarbital si cu diferite antibiotice, administrate pe cale bucala. Efectul sanogen-terapeutic al vitaminei B2 sporeste prin asociere cu vitaminele B1, B3, B6 si C. Nu este cunoscuta existenta hipervitaminozei B2.

Vitamina B2 este indicata in diferite afectiuni ale pielii si ale mucoaselor, in tulburari de adaptare vizuala la intuneric, ca si in enterite cronice, crampe musculare, astm, migrene, inflamatii bucale, intarzieri de dezvoltare la sugari si la copii, stres, alcoolism, diabet zaharat, artrita, diaree, ameteli, tremuraturi etc. De putina vreme, aceasta vitamina este utilizata si in profilaxia cancerului.

Vitamina B2 (hidrosolubila) e foarte sensibila la lumina si destul de stabila la caldura, prepararea termica a alimentelor producand pierderi de 15-30%. De exemplu, pastrarea la lumina a laptelui proaspat timp de numai doua ore duce la distrugerea a doua treimi din continutul initial in riboflavina, motiv pentru care se recomanda pastrarea lui in cutii de carton, in sticle de culoare bruna etc. Spalarea prelungita a alimentelor care contin vitamina B2 provoaca pierderi importante. Tot dusmani ai acestei vitamine mai sunt sulfamidele si estrogenii.

Carenta de Vitamina B3 (niacina, vitamina PP, nicotinamida)

se manifesta prin apatie, scadere in greutate, somnolenta, diminuarea reflexelor, atragand dupa sine aparitia pelagrei, precum si a unor tulburari digestive, sensibilizarea pielii la actiunea luminii solare etc. Ca urmare, pielea se inroseste si apoi apar vezicule, fisuri, dermatite etc. Aparitia pelagrei este favorizata si de expunerea la soare, precum si de intensitatea efortului fizic depus. Tratamentul hipovitaminozei niacinice consta in administrarea unei diete alimentare cu vitamine din grupul B. Se recomanda, de asemenea, repaus si evitarea luminii in paralel cu aplicarea tratamentului medicamentos.Vitamina B2 trebuie administrata cu prudenta in caz de diabet sever, ulcer peptic, glaucom, guta sau functionare deficienta a ficatului.

Vitamina PP este foarte rezistenta la lumina si destul de rezistenta la caldura. Fiind hidrosolubila, niacina trece din alimente in apa de fierbere, care, ca urmare, se impune a fi consumata. Eficienta acestei vitamine sporeste prin asociere cu vitaminele Bl5 B2, B5 si C, fiind diminuata de consumul de alcool, precum si de administrarea de sulfamide, somnifere, penicilina etc.

Vitamina B4 (acid folic)

Printre procesele in care vitamina B4 are o importanta majora, se numara: formarea globulelor rosii, metabolizarea proteinelor, rol important in producerea acizilor nucleici (ADN si ARN), diviziunea celulara, utilizarea zaharurilor si aminoacizilor.

Doza zilnica necesara pentru adulti este de 180-200 mcg, dublu pentru femeile gravide, iar pentru mamele care alapteaza - 280 mcg in primele sase luni si 260 mcg in urmatoarele sase.

Beneficii aduse de prezenta acidului folic in organism

Ofera protectie impotriva parazitilor intestinali, confera pielii un aspect sanatos, mareste lactatia, are efect analgezic, preintampina deficientele de nastere, actioneaza preventiv impotriva anemiei.

Carenta acestei vitamine poate provoca anemia nutritionala macrocitica. Nu se cunosc efecte toxice ale acidului folic.

Printre sunstantele care influenteaza negativ prezenta acestei vitamine in tesuturi, se pot numara: apa, lumina soarelui, estrogenii, tehnicile de prelucrare alimentara (in special fierberea), caldura excesiva.

Vitamina B5 (acidul pantotenic, pantetonatul de calciu)

Acidul pantotenic are rol in metabolismul celular si, impreuna cu alte vitamine, contribuie la dezvoltarea energiei provenite din glucide, grasimi si proteine. De asemenea, printre proprietatile vitaminei B5 se numara urmatoarele:

• participa la mentinerea starii de sanatate a aparatului digestiv, a ficatului si a epiteliilor;
• stimuleaza activitatea diferitelor glande si sporeste productia de hormoni a suprarenalelor ;
• mentine starea de sanatate a nervilor, a pielii si a glandelor;
• sporeste rezistenta la stres si contribuie la formarea unor hormoniji anticorpi;
• intervine in procesele de crestere, in prevenirea aparitiei dermatitelor (bolilor de piele), in metabolismul glucidelor si in utilizarea eficienta a colinei etc.

Acidul pantotenic este indicat in :

tulburari hepatice, enteroconlite, inflamatii pulmonare si ale cailor respiratorii, in astm bronsic, diferite dermatoze, rinite alergene, neliniste, stari depresive, stres, oboseala, diferite infectii, cefalee, artrita, alergii, tulburari digestive, crampe musculare, tulburari gastrointestinale etc. De asemenea, acidul pantotenic reduce efectele toxice si reactiile adverse produse de un mare numar de antibiotice.

Vitamina B5 este stabila la aer si la lumina, dar instabila la caldura. Pierderile maxime la prelucrarile culinare sunt de cea 50%. Efecte negative asupra ei au si conservarea produselor, actiunea cofeinei, a sulfamidelor, somniferelor, alcoolului etc.

Necesarul zilnic de vitamina B5

este de 5-15 mg. O alimentatie normala asigura un aport zilnic de 5-20 mg acid pantotenic, care, de altfel, in oarecare proportie, poate fi sintetizat si de flora intestinala. Eficacitatea sanogena a acestei vitamine sporeste prin administrarea concomitenta cu vitaminele B6, B9 si C. Hipovitaminoza pantotenica provoaca anemie, tulburari de somn, cefalee, hipoglicemie, ulcer duodenal, greata, balonari, crampe musculare, scaderea rezistentei la infectii, tulburari sanguine si dermatologice etc. Nu se cunosc situatii de intoxicare cu acid pantotenic.

Vitamina B6 (piridoxina, adermina)

Vitamina B6 are un rol important in formarea hemoglobinei, in metabolismul aminoacizilor, proteinelor, glucidelor si lipidelor (indeosebi al acizilor grasi esentiali), fiind si stimulent muscular; are influenta benefica asupra pielii, precum si in procesul de crestere. De asemenea, piridoxina intervine in mod esential in : buna functionare a sistemului nervos, a maduvei osoase ; producerea de globule rotii si de anticorpi; controlarea echilibrului sodiului si al potasiului, al sistemului muscular si osos; metabolismul colesterolului. impiedicand depunerea acestuia pe peretii interiori ai arterelor (ateroscleroza); crestere si reproducere.

Eficacitatea piridoxinei sporeste

in asociere cu vitaminele B2 si B5, precum si cu magneziul si potasiul. Aceasta vitamina e indispensabila in buna absorbtie a vitaminei B12 si in producerea interna a acidului clorhidric, ca si in asimilarea magneziului. Pentru adulti, necesarul zilnic de vitamina B6 este de 1,6-2,5 (3) mg, direct proportional cu aportul de proteine. Pentru femei, in perioada sarcinii, necesarul zilnic de vitamina B6 este de 4-6 (7) mg. In organismul uman, piridoxina poate fi sintetizata de flora microbiana intestinala. Vitamina B6 e usor solubila in apa si in alcool, fiind distrusa in prezenta aerului si a luminii; este in schimb stabila la caldura. Pierderile maxime la prelucrarile culinare sunt de cca 40%.

Hipovitaminoza B6 apare rar si duce la diferite tulburari nervoase (iritabilitate, labilitate psihica, slabiciune generala, greutate la mers etc.), precum si la aparitia unor boli de piele, la incaruntirea prematura si caderea parului, furnicaturi si amortirea extremelor, dureri abdominale, scaderea capacitatii organismului de a se apara in caz de infectii etc. Deficitul organismului in vitamina B6 apare in dietele cu proteine in exces, in tulburarile de absorbtie, in intoxicatiile cronice cu alcool, hipertensiune arteriala si infarct de miocard, cand se abuzeaza de antibiotice administrate pe cale bucala si in cazul supradozelor de vitamina E si colina. Prevenirea instalarii hipovitaminozei se face prin adoptarea unui regim alimentar echilibrat, care, la nevoie, poate fi completat cu suplimente nutritive.

Preventiv si curativ, vitamina B6

este indicata in urmatoarele afectiuni: acnee (in asociere cu vitaminele B2 si B3), eczeme, hipercolesterolemie, diferite tipuri de infectii, diaree, hemoroizi, artrita, iritabilitate si depresie nervoasa, astenie, insomnii, distrofii musculare, diferite afectiuni nervoase, ulcere de diverse etiologii, eczeme ale sugarilor, hipertensiune arteriala, anemii, tulburari ale sarcinii, tulburari hepatice, in caz de iradiere, hepatita endemica, glosite, stomatite (in asociere cu vitaminele B2 si B3), pelagra (cand aceasta nu cedeaza la administrarea acelorasi vitamine), dermatite seboreice, nevrite etc.

Vitamina B7 (biotina, vitamina H)

Vitamina B7 intervine in metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor, contribuie la functionarea normala a pielii si a mucoaselor, combate starile de oboseala etc. Actiunea benefica a biotinei sporeste prin asociere cu vitaminele A, B2, B3 si B6, fiind diminuata in cazul consumului de alcool.

Necesarul zilnic de biotina

este de 0,20-0,25 mg. Biotina poate fi sintetizata de bacteriile intestinale. Hipovitaminoza B7 se manifesta prin paloarea pielii si a mucoaselor, putind fi insotita si de anemie, astenie, somnolenia, anorexie, dureri musculare, depresii, alopecie, eczeme si alte dermatoze etc.

Consumul sporit de biotina este indicat in unele afectiuni ale pielii (dermatite, eczeme, seboree, oprirea sau incetinirea cresterii parului si albirea prematura a acestuia, alopecie, precum si in stari depresive, de oboseala, dureri musculare, senzatie de frica etc.

Vitamina B7 poate fi intalnita in:

cartofii, drojdia de bere, fasolea uscata, orezul nedecorticat, nucile, morcovii, rosiile, spanacul, varza, conopida, carnea de pasare, mierea, pestele, slanina afumata etc. Aici trebuie mentionat si aspectul ca albusul de ou, in stare cruda, se comporta ca antivitamina II, impiedicandu-i absorbtia si neutralizind-o pe cea existenta in organism, inconvenient care dispare in urma aplicarii tratamentului termic.

Vitamina B8 (colina)

Colina este un corp azotat intrand in compozitia materiei vii si actionand ca factor de crestere ; este incadrata la vitaminele din complexul B, chiar daca nu corespunde intru totul definitiei date respectivelor.

Colina are urmatoarele proprietati:

• inlesneste functiile ficatului (ajutand la eliminarea toxinelor din organism) si ale vezicii biliare;
• faciliteaza folosirea corespunzatoare a grasimilor si a colesterolului de catre organism;
• previne acumularea de grasimi in ficat;
• ajuta la prevenirea schimbarilor degenerative ce se produc in ficat si in vezica biliara.

Colina este indicata in :

ameliorarea capacitatii de memorare, precum si in tratarea alcoolismului, in ateroscleroza, hipertensiune arteriala, hipercolesterolemie, hipoglicemie, stres, ciroza hepatica, ameteli, ulcer gastric, dureri de inima, blocaj renal etc.

Colina se gaseste indeosebi in drojdia de bere, in creier, inima, ficat de vita, germeni de grau, lecitina, galbenus de ou, fructe de paducel, papadie. Eficienta acestei vitamine sporeste prin asociere cu vitaminele A, B9, B12 si inozitolul. Inamici ai Colinei sunt sulfamidele, alcoolul si tehnicile de prelucrare alimentara.

Vitamina B9 (Inozitol)

Inozitolul este solubil in apa, face parte din grupul B de vitamine si are rol benefic in sensul ca:

• ajuta organismul sa produca lecitina;
• serveste la metabolizarea grasimilor, reducand nivelul colesterolului sanguin;
• favorizeaza nutritia celulelor creierului;
• constituie hrana vitala pentru par, putand preveni rarirea acestuia si aparitia cheliei.

Inozitolul este indicat in constipatie, caderea parului, atero-scleroza, hipercolesterolemie, ciroza hepatica, eczeme, deficienta de vedere etc. Necesarul de inozitol este de cea 1 g/zi. Deficitul prelungit de inozitol poate produce, printre altele, si tulburari cardiace si ale arterelor.

Inozitol se gaseste in toate cerealele integrale, in fasolea uscata, drojdia de bere, lamai, portocale si alte citrice, in pepenele galben, stafide, alune, varza, in ficat si miere etc. Mai contin inozitol creierul si inima de vita, faina de soia, fructele de catina alba etc. Eficienta inozitolului sporeste in asociere cu unele vitamine din grupul B (indeosebi cu vitamina B12 si cu colina).

Sulfamidele, alcoolul si cafeaua actioneaza nefavorabil asupra inozitolului.

Vitamina B10

Vitamina B10 (acidul para-amino-benzoic sau PABA) contribuie la metabolismul fierului si la formarea hematiilor (globulelor rosii). Favorizeaza sinteza acidului folic si absorbtia acidului pantotenic.

Lipsa PABA duce la incaruntire si aparitia eczemelor.

Vitamina B12 (ciancobalamina)

Vitamina B12 constituie cel mai puternic factor antianemic cunoscut pana in prezent.

Astfel, dintre proprietatile ei, enumeram urmatoarele:

• participa activ la metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor;
• contribuie la functionarea normala a celulelor, in special a celor din maduva osoasa ;
• are rol benefic asupra sistemului nervos si a traiectului gastrointestinal;
• actioneaza in mod esential in formarea globulelor rosii la nivelul oaselor, in sinteza proteinelor care participa la edificarea diferitelor tesuturi, precum si in sinteza nucleoproteinelor etc.

Vitamina B12 este ideala pentru crestere. Insuficienta ei in alimentatie duce la instalarea unor grave anemii (anemia pernicioasa, manifestata prin anemie generala si tulburari nervoase deosebit de grave). In plus, aceasta vitamina are un rol important si in protejarea celulelor hepatice, datorita proprietatii ei de a impiedica depunerea grasimilor in ficat. Se afirma despre cobalamina ca ar fi destul de eficienta si in bolile precanceroase, si in cele canceroase.

Vitamina B12 e solubila in apa, stabila la caldura (suporta temperaturi de pana la 120°C), fiind insa inactivata de lumina, ca si de excesul de vitamina C, de alcool si de somnifere. Eficacitatea ei sporeste prin asociere cu vitaminele B6, B9, C, colina, inozitol, precum si in prezenta potasiului.

Necesarul zilnic de vitamina B12

este de 2-2,5. mcg pentru adulti, ceva mai mare pentru copii, si de 2,2-2,6 (3) pentru femeile aflate in perioada de sarcina si de alaptare. Trebuie remarcat si aspectul ca regimurile vegetariene stricte pot provoca hipovitaminoze B12, motiv pentru care astfel de regimuri alimentare trebuie evitate, indeosebi la copii. Vitamina B12 este indicata in anemii de orice fel, in nevralgii, dureri reumatismale, oboseala fizica si intelectuala, colite, alergii, iritabilitate, depresii, insomnii, alcoolism, reflexe lente, dificultati de comunicare si de vorbire, anorexie etc. Aceasta vitamina este recomandata celor afectati de ateroscleroza.

Vitamina B13

Aceasta vitamina metabolizeaza acidul folic si vitamina B12.

Acidul orotic poate preveni anumite tulburari hepatice si imbatranirea prematura. Este de asemenea considerat un adjuvant in tratamentul sclerozei multiple.

Afectiunile provocate de carenta de vitamina B13 nu sunt inca bine cunoscute.

Printre sursele naturale in care se poate gasi aceasta vitamina, se pot numara: plantele radacinoase, zerul din lapte.

Vitamina B13 este influentata negativ de prezenta apei si a luminii solare.

Vitamina B15

Inca nu este foarte bine studiata si de aceea nu este considerata de fapt o vitamina in adevaratul sens al cuvantului, deoarece nu s-a demonstrat rolul ei indispensabil in procesul de nutritie. Datorita faptului ca este un antioxidant, are actiune asemanatoare cu a vitaminei E. Are efecte maxime administrata impreuna cu vitaminele A si E.

Studiile cu privire la B15 sunt limitate. Totusi printre afectiunile benefice ale acesteia, se pot numara: protejeaza ficatul impotriva cirozei, mareste durata de viata a celulelor, diminueaza nevoia de alcool, ajuta la rapida recuperare dupa oboseala, scade nivelul colesterolului din sange, asigura protectia impotriva agentilor poluanti, atenueaza simptomele crizelor de astm si anghina, stimuleaza raspunsul imunitar al organismului.

Carenta acestei vitamine

poate provoca: boli de inima, afectiuni nervoase si glandulare, insuficienta oxigenare a tesuturilor. Nu s-au inregistrat cazuri de toxicitate ale vitaminei B15.

Ca si in cazul altor vitamine, apa si lumina solara influenteaza negativ prezenta acesteia.

Vitamina B17 (letril)

Ca structura chimica, aceasta vitamina este o combinatie a doua molecule de glucoza (una de benzaldehida si una de acid cianhidric) numita amigdalina. In retetele medicale e cunoscuta sub numele de nitrilozida si se extrage din samburii de caisa.

Dupa studiile efectuate pana acum, se pare ca letrilul detine proprietati specifice de prevenire si tratare a cancerului.

In momentul de fata, desi nu s-au stabilit cu exactitate inca nivelele de toxicitate, cantitatile in exces de letril pot fi periculoase. Doze mai mari de 3,0 g nu ridica probleme, dar nu este indicat a se lua mai mult de 1,0 g odata.

Vitamina C (acidul ascorbic, vitamina antiscorbutica)

Vitamina C prezinta o importanta capitala pentru organism. Principalele ei proprietati sunt urmatoarele:

• intervine in fenomenele de oxidoreducere, fiind cel mai puternic antioxidant;
• este antiinfectioasa, tonifianta, antitoxica;
• participa la asimilarea de catre organism a fierului;
• previne si vindeca scorbutul;
• mareste rezistenta vaselor sanguine ;
• contribuie la formarea globulelor rosii, a dintilor si oaselor;
• are rol de reglare a nivelului glicemiei si al colesterolului, de distrugere a toxinelor acumulate in organism;
• intervine in buna functionare a tesuturilor, precum si a diferitelor organe;
• participa la transformarile chimice ale proteinelor, lipidelor si glucidelor, la formarea substantelor intercelulare ;
• diminueaza perioadele de convalescenta;
• este eficienta in reducerea ritmului de opacjfiere a cristalinului (indeosebi la persoanele varstnice);
• intarzie aparitia cataractei si-i reduce gravitatea cu cca 50%;
• impiedica depunerea grasimilor la nivelul ficatului asigura functionarea normala a celulei hepatice;
• intervine in metabolismul carotenilor ;
• protejeaza acidul folie ;
• are actiune antialergica ;
• ca laxativ natural;
• scade incidenta aparitiei de cheaguri in vasele sanguine;
• mareste gradul de absorbtie a fierului organic;
• reduce efectele unui numar mare de alergeni;
• asigura coeziunea celulelor proteice, marind astfel durata vietii.

Datorita acestor proprietati, vitamina C este indicata intr-un mure numar de afectiuni, cum ar fi: forme incipiente de scorbut, boli infectioase acute si febrile, surmenaj fizic si intelectual, anemii, anorexie, oboseala, neadaptarea organismului la frig, diferite alergii, arsuri, hemoragii nazale si hemoragii vaginale, acnee, celulita, stres, carenta de calciu (fracturi, osteomielita, paradontoze, carii dentare, tulburari de crestere), raceala si gripa, tulburari respiratorii, artrita, diaree, hipcolesterolemie, hipertensiune arteriala si ateroscleroza, diferite tulburari digestive, afectiuni vasculare, deficiente in buna functionare a glandelor sexuale, angine, sinuzite, gingi-vite, diferite toxicoze, diabet, astenii, insuficienta cardiaca, reumatism cardiovascular, pneumonii si pleurezii, tuberculoza pulmonara, astm bronsic, dificultati in mentinerea sarcinii si asigurarea alaptarii, in cicatrizarea ranilor si tratarea contuziilor uscate, inflamatii ale cailor biliare, hepatice si ciroze hepatice etc. In plus, s-a aratat ca aceasta vitamina este si antiaterosclerogena.

Necesarul de vitamina C

pentru un adult sanatos este de 73 mg/zi. La femeile aflate in perioada de graviditate, acesta este de cea 100 mg/zi, iar la cele care alapteaza - de 50 mg/zi. Necesarul de vitamina C al copiilor este de 1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, in functie de varsta. Sunt si autori care recomanda doze de vitamina C mai mici. Aportul de vitamina C trebuie marit pentru muncitorii care lucreaza in mediu cu plumb, benzen sau lacuri, precum si in cazul sportivilor, in perioadele de antrenament (pana la 200 mg/zi). De asemenea, necesarul este mai mare in unele cazuri patologice cu metabolismul crescut, apoi in bolile infectioase, tuberculoza, ulcer gastric si ulcer duodenal, precum si la varstnici si la fumatori (fiecare tigara fumata distruge intre 25 si 100 mg) etc. Vitamina C este consumata mult mai repede in conditii de stres. Actiunea antiaterosclerotica, anticolesterolica a vitaminei C, precum si procesul de activare a circulatiei sanguine capilare datorat acesteia sunt favorizate prin asocierea ei cu vitaminele B3 si P.
Surplusul de vitamina C se elimina rapid din organism.

Hipovitaminoza C se evidentiaza prin urmatoarele simptome : oboseala, sangerari ale pielii si a mucoaselor, umflarea dureroasa a incheieturilor, incetinirea cresterii, tulburari in activitatea sistemului nervos si a celui muscular, diminuarea rezistentei organismului la infectii, fragilizarea capilara si aparitia hemoragiilor gingivale, respiratie greoaie, dureri ale oaselor, tahicardie, paradontoza, hipotensiune arteriala, acumularea de colesterol in organism (hipercolesterolemie), instalarea asteniei de primavara etc. In cazul hipovitaminozelor C severe, apare si afectiunea cunoscuta sub denumirea de scorbut ("boala marinarilor"). Profilaxia hipovitaminozei C se poate realiza usor, prin asigurarea unui aport zilnic corespunzator, deoarece aceeasi vitamina nu se acumuleaza in organism, excesul fiind eliminat in permanenta pe cale renala.

Acidul ascorbic

e foarte usor solubil in apa. Din pacate, dintre toate vitaminele, vitamina C este cel mai usor distrusa Iu contactul cu diferiti factori de mediu. Astfel, ea este deosebit de sensibila la caldura, prin fierbere si prajire, de la caz la caz, putandu-se pierde 30 pana la 90% din continutul initial al alimentelor. De asemenea, e sensibila la lumina si la aer (oxigen).

Ar mai trebui cunoscut si luat in considerare faptul ca aspirina poate mari de pana la trei ori viteza de eliminare a vitaminei C din organism; in plus, dupa numai doua-trei luni de pastrare, in majoritatea fructelor si legumelor, continutul in vitamina C scade la jumatate si continua sa scada pana la valori minime. In aceasta categoric de produse vegetale intra indeosebi cartofii si merele. Astfel, de la un continut initial in vitamina C de cea 25 mg/100 g, cartofii ajung la o cantitate de cea 5 mg/100 g, iar merele - de la 10 mg/100 g, la numai 1 mg/100 g. Fac exceptie fericita de la acest neajuns varza alba cruda si indeosebi cea murata. Desigur ca acelasi lucru se petrece si in cazul celorlalte specii de varza (rosie, de Bruxelles si indeosebi cea de frunze), care sunt cu mult mai bogate atat in acid ascorbic, cat si in celelalte trofine. Trebuie tinut cont si de faptul ca rezervele de vitamina C stocate in ficat la un moment dat, daca nu sunt mereu refacute, sunt suficiente numai pe o perioada de doua-trei, maximum patru luni.

Astfel, pentru a preveni instalarea hipovitaminozei C, in perioada iarna-primavara, in afara consumului de varza, se recomanda ceaiurile de macese si cele din fructe de catina alba pulpele de macese si fructele de catina alba (conservate in miere), precum si pasta de macese, coacazele negre, frunzele de patrunjel, boiaua de ardei rosu dulce , sau suplimente nutritive ce contin extrase concentrate din aceste plante sau chiar vitamina C.

Vitamina D (calciferolul, vitamina antirahitica)

In componenta vitaminei D intra, ca provitamine, ergosterolul si 7-dihidrocolesterolul. Ergosterol se gaseste indeosebi in ciuperci si in drojdii, din acestea obtinandu-se vitamina D2 farmaceutica (ergocalciferolul). 7-dihidrocolesterol se gaseste in sebum si, prin expunere la razele ultraviolete, se transforma in vitamina D3, naturala si animala, denumita colecalciferol. Vitamina D3, ca atare, se gaseste in unele alimente de origine animala. Productia cutanata de vitamina D3 depinde, printre altele, si de concentratia in ozon a aerului; ea scade o data cu inaintarea in varsta a omului, astfel incat, in jurul varstei de 70 de ani, aceasta este cu cea 50% mai redusa decat la 20 de ani. De aici deriva si necesitatea, suplimentarii aportului respectiv, prin consumul unor produse alimentare de origine animala. Productia de vitamina D3 pe cale cutanata reprezinta, in mod normal, principala sursa de vitamina antirahitica. Nivelul acestei vitamine in corp este diminuat sau chiar anulat in cazul in care expunerea la razele solare ultraviolete are loc foarte rar, fie datorita smogului din marile orase, fie datorita umbrei constructiilor sau petrecerii timpului in incaperi intunecoase, fie datorita purtarii unei imbracaminti care nu lasa corpul sa respire etc.

Vitamina antirahitica

(D2 si D3) are rol in asimilarea calciului si a fosforului - la nivelul intestinului subtire, precum si in fixarea acestora in oase si in dinti. Aceasta vitamina previne instalarea rahitismului, de unde si denumirea care i s-a dat. Ea are rol benefic si in metabolismul magneziului, a fierului si a hidrocarburilor, precum si in mentinerea unui raport normal intre calciu si fosfor, in sange si in lichidul interstitial.

Prezenta acestei vitamine in organism este benefica tn sensul ca:

• evita carierea severa a dintilor;
• previne instalarea osteomalaciei si a osteoporozei senile ;
• previne aparitia unor tulburari nervoase, slabiciunea generala, ca si sensibilitatea la contractarea unor boli infectioase;
• contribuie la buna functionare a tiroidei, paratiroidei si hipofizei.

Trebuie mentionat si faptul ca eficacitatea acestei vitamine este optimizata de prezenta vitaminelor A, C si a colinei, precum si a calciului si fosforului. Impreuna cu vitaminele A si C, actioneaza preventiv in cazul racelii.

Vitamina D este solubila in grasimi, insolubila in apa, stabila la caldura si foarte sensibila la lumina si oxidanti.

Vitamina D este indicata in rahitism la copii, in reumatism, tetanie, graviditate si alaptare, intarzierea consolidarii fracturilor, acnee si eczeme, diferite supuratii, stres, oboseala, dureri de spate, hipercolesterolemie, alergii, raceala, fragilitate a oaselor si a dintilor, epuizare, iritabilitate, sensibilitate la dureri, crampe musculare, bronsita, hemoragii nazale, cicatrizari dificile etc.

Necesarul zilnic in vitamina D

este de cca 100 U.I. sau de 2,5 mcg si este asigurat, in mod normal, printr-o alimentatie echilibrata si prin expunere la lumina solara. La femei, in timpul sarcinii si a alaptarii, cantitatea de vitamina D necesara zilnic se situeaza intre 600 si 800 U.I. Cand aportul de vitamina D este insuficient, se recomanda administrarea de vitamina D farmaceutica sau de untura de peste.

Pentru copii, in functie de varsta, necesarul zilnic de vitamina D este de 400-1.000 U.I. Necesarul de vitamina D creste in caz de rahitism, tetanie, spasmofilie, osteomalacie si osteoporoza, carii dentare, fracturi, boli infectioase si tuberculoza cutanata. Prevenirea hipovitaminozei D se realizeaza printr-un aport suficient de alimente bogate in aceasta vitamina, consumul sporit de uleiuri vegetale in detrimentul grasimilor animale, aport corespunzator de lactate, precum si prin expuneri la razele solare ultraviolete si efectuarea de cure heliomarine, indeosebi de catre copii. S-a stabilit ca, dupa ce pielea s-a bronzat, sintetizarea de vitamina D prin piele inceteaza.

Hipervitaminoza D produce hipercalcemie si se manifesta prin : agitatie, anorexie, sete, greata, mancarimi, diaree, nevoia de a urina des etc. In situatii limita, se poate ajunge la calcinarea ficatului, a vaselor sanguine si a inimii, precum si a plamanilor, rinichilor si stomacului. Dupa cum se vede, sunt suficiente motive ca administrarea acestei vitamine, indeosebi la copii, sa se faca putin mai prudent si numai cu recomandare si supraveghere medicala.

Vitamina D este contraindicata in nefrite, litiaza renala, procese degenerative cardiovasculare si ateroscleroza. Ar mai trebui aratat faptul ca ficatul omului este capabil sa acumuleze o cantitate-considerabila de vitamina D, suficienta pentru a satisface cerintele organismului timp de aproximativ un an.

Vitamina E (tocoferolul)

Din componenta vitaminei E fac parte 8 tocoferoii, toti avand aceleasi actiuni fiziologice, mai activ si mai eficace fiind insa alfatocoferolul, in functie de care, de altfel, se si stabileste necesarul in vitamina E si, in mod normal, si continutul diferitelor alimente in aceasta valoroasa trofina.

Fiind puternic antioxidant, tocoferolul are un rol important in protejarea vitaminei A, a carotenilor si a uleiurilor vegetale. De asemenea, vitamina E intervine favorabil in reproducere, in asigurarea functionarii normale a glandelor sexuale si a celor endocrine, inlesneste depozitarea glicogenului in ficat si in muschi, inclusiv in muschiul cardiac.

Tocoferolul are urmatoarele proprietati:

• intervine in metabolismul grasimilor, al calciului si al fosforului, ca si in sinteza proteinelor;
• limiteaza producerea de colesterol;
• controleaza eliminarea apei din organism;
• previne imbatranirea celulelor;
• intareste si protejeaza inima si arterele impotriva insta larii aterosclerozei;
• fortifica musculatura si tesutul conjunctiv, ca si functia sexuala si capacitatile mintale;
• actioneaza pozitiv asupra circulatiei sanguine periferice si a regenerarii pielii;
• are efect diuretic si hipotensiv;
• ajuta la preintampinarea producerii avorturilor;
• scade riscul instalarii ischemiilor cardiace;
• atenueaza ritmul procesului de imbatranire;
• este eficient in diabetul zaharat, arsuri si rani greu vindecabile, atrofie testiculara, ovariana si uterina, impotenta, sterilitate feminina si masculina;
• amelioreaza ritmul de dezvoltare a organelor genitale la pubertate;
• intervine in caz de menstruatii dureroase, tulburari de menopauza, tulburari de crestere la copii, in miocardite, angina pectorala si insuficienta cardiaca, ateroscleroza (cu exceptia hipotensivilor), putand atenua chiar si simptomele afectiunilor deja instalate ;
• are rol benefic in tratarea eczemelor, acneei, psoriazisului, miopiei evolutive, a opacifierii cristalinului si cataractei, ca si in boala Parkinson etc.

In plus, tocoferolul asigura protectia vaselor sanguine, globulelor rosii, a plamanilor si a ficatului, in hepatita cronica si in cea epidemica. Tot el mareste puterea de aparare a organismului fata de infectii, fiind si anticancerigen. Aceasta vitamina
poate fi administrata cu eficienta si nou-nascutilor prematur, femeilor in caz de avort spontan, in unele anemii la copii, ca si in arterita, tromboflebita, ulcere varicoase, afectiuni reumatice inflamatorii, distrofii musculare etc. De asemenea, administrarea vitaminei E duce la importante ameliorari in diferite afectiuni cardiovasculare, in special in durerile cardiace si in starile de sufocare, preintampina formarea cheagurilor de sange si contribuie la dizolvarea acestora. Datorita virtutilor sanogen-terapeutice pe care le are, tocoferolul este denumit si "vitamina sanatatii".

Necesarul zilnic de vitamina E

Exprimarea activitatii biologice a vitaminei E se face in miligrame sau in unitati internationale (U.I.). La barbatii adulti, necesarul zilnic de tocoferol este de cea 25 mg, direct proportional cu varsta si cu cantitatea de acizi polinesaturati existenti in alimentele consumate, putand fi asigurat, in general, de o ratie alimentara echilibrata. Sarcina si alaptarea cresc necesarul de vitamina E. in conditii de nematernitate, femeile au nevoie de mai putina vitamina E decat barbatii. Un aport sporit de vitamina E le este necesar persoanelor varstnice. De asemenea, ea trebuie administrata nou-nascutilor, pana la aparitia propriei flore intestinale, deoarece laptele matern e foarte sarac in tocoferol. In ultima vreme, dupa unii autori, se estimeaza ca necesarul in vitamina E este mult mai mic. Clorul din apa de la robinet, laxativele cu ulei mineral, maternitatea si menopauza, toate necesita sporirea aportului de vitamina E.

Carenta de vitamina E duce la distrofii musculare si la aparitia unor leziuni nervoase, precum si la instalarea atero-sclerozei. La femei, hipovitaminoza E poate produce avort spontan. Trebuie amintit si faptul ca insuficienta vitaminica respectiva provoaca boli ale muschilor si ale nervilor, iar cantitatea de colesterol creste in sange si in muschi. Tulburarile produse in organism de carenta de vitamina E sunt reversibile la femei si ireversibile la barbati. La adulti, aceasta carenta vitaminica produce si o usoara scadere a duratei de viata a globulelor rosii. Eficacitatea tocoferolului sporeste prin asocierea acestuia cu vitaminele A, B, si C, cu inozitolul, precum si prin aportul de mangan si seleniu. Tocoferolul intensifica activitatea vitaminei A.

In aprovizionarea organismului cu vitamina E, trebuie tinut cont si de faptul ca absorbtia intestinala a acesteia din alimentele consumate este de numai cea 30%. Carenta de vitamina E se intalneste mai des la batrani si la malnutriti, in inflamatii cronice, diferite boli cronice etc. Hipervitaminoza E apare la doze farmaceutice foarte mari (300-800 mg/zi), ea putand produce oligospermie, ca si azo-spermie, in cazul barbatilor, iar la femei - involutie ovariana si tulburari ale ciclului menstrual.

Vitamina E este solubila in grasimi si in alcool, dar insolubila in apa. Ea rezista la caldura pana la cea 250ºC si e sensibila la lumina si la oxigen. Temperaturile foarte ridicate, ca si cele foarte coborate reduc cu pana la doua treimi cantitatea de tocoferol continuta in vegetale si in uleiuri. Tocoferolul este distrus prin pasteurizarea si prin uscarea laptelui (lapte praf), prin contactul alimentelor cu bicarbonat de sodiu si prin pastrarea acestora timp mai indelungat. Astfel, carnea pastrata la frigider pierde, in cateva zile, toata cantitatea de vitamina E de care dispunea initial. In faina alba, continutul in aceasta vitamina e cu cea 80% mai scazut decat in faina integrala. Pierderi importante de vitamina E au loc in cazul rafinarii diferitelor produse alimentare. Tocmai din acest motiv, se recomanda ca uleiurile vegetale sa fie obtinute prin presare la rece, si nu prin rafinare, operatie care se face la temperaturi ridicate.

Vitamina F (acizii grasi nesaturati)

Vitamina F consta, de fapt, dintr-o grupare de acizi grasi mono si polinesaturati, intrand in componenta uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Acesti acizi nu pot fi sintetizati in organism, fiind obtinuti din unele produse alimentare si cunoscuti sub denumirea de acizi esentiali. Ei sunt liposolubili, foarte usor oxidabili si activi numai in prezenta vitaminelor B6 si E.

Vitamina F intra in structura fosfolipidelor si faciliteaza transportul si eficienta utilizare a grasimilor in organism. Este hipocolesterolemica, deci si antiaterosclerotica, ea constituind si un factor de crestere si de sustinere a functiei antitoxice a ficatului. De asemenea, printre proprietatile pe care le are aceasta vitamina se numara si urmatoarele:

• ajuta la mentinerea permeabilitatii normale a membra nelor celulare;
• nu permite migratia bacteriilor intestinale producatoare de toxine;
• asigura sanatatea pielii si a parului;
• combate diferitele afectiuni cardiace ;
• ajuta la scaderea greutatii corporale, prin arderea grasimilor saturate.

Continutul in vitamina F se exprima in mg/100 g produs comestibil. Pana in prezent, nu au fost stabilite dozele zilnice necesare in aceasta vitamina; s-a emis insa ideea potrivit careia consumul ridicat de glucide determina cresterea necesarului de vitamina F.

Carenta de vitamina F

se afla la originea unor afectiuni dupa cum urmeaza: acnee infantila, eczeme, prurit anal, arterite si flebite, angina pectorala, infarct miocardic, tulburari hepatice si nervoase, disfunctii sexuale, hematurie, diferite leziuni renale, tulburari digestive, cresterea nivelului metabolismului bazal, varice, litiaza biliara, oprirea cresterii, migrene, tulburarea ciclului menstrual etc.

Acizi componenti ai vitaminei F se gasesc indeosebi in uleiul de floarea-soarelui (de preferat, obtinut prin presare la rece), in uleiul de porumb si de soia, in arahide si nuci, in semintele de dovleac (crude) si in alune, in migdalele dulci si in uleiul de ficat de peste etc. Bogat in vitamina F este si uleiul de masline obtinut prin presare la rece, ca si fructele de catina alba (8 mg/ 100 g). Grasimile saturate, caldura si oxigenul sunt principalii inamici ai vitaminei F.

Vitamina K (vitamina antihemoragica)

Vitamina K face parte din grupul B de vitamine si este alcatuita, de fapt, din doua componente naturale : vitamina K, (fitochinona) si vitamina K2 (farnochinona).
K are un rol esential in coagularea rapida a sangelui, fiind indicata in oprirea hemoragiilor de orice natura, in diferite tulburari hepatice (icter, hepatita, insuficienta si ciroza hepatica), apoi in colite, urticarii, degeraturi, slabirea rezistentei capilare, diminuarea debitului menstrual, dupa tratamente cu antibiotice etc.

Necesarul zilnic de vitamina K

este de 1,5-2 mg. Carenta de aceasta vitamina provoaca hemoragii la nivelul mucoaselor si al creierului, indeosebi in urma tratamentelor indelungate cu antibiotice. Trebuie mentionat si faptul ca aceasta vitamina poate fi furnizata organismului si prin sintetizarea ei de catre flora microbiana intestinala (cca 50%). Intrucat antibioticele distrug flora intestinala sintetizatoare de vitamina K, se recomanda ca administrarea acestora sa se faca o data cu ingerarea de iaurt, lapte batut sau lapte acidofil. La nou-nascuti, organismul nu produce suficienta vitamina K, lucru ce explica diferitele hemoragii care apar frecvent in aceasta perioada, precum si necesitatea ca si in alaptarile artificiale sa fie adaugate, la alimentele respective, sucuri de rosii sau de alte vegetale continand vitamina antihemoragica.

Carenta de vitamina K

mareste timpul de coagulare a sangelui, care, in mod normal, este de 4-8 minute. Hipovitaminoza K se manifesta si prin aparitia de hematoame (hemoragii ale pielii), scurgeri de sange din nas (epistaxis), colite si diaree etc. Aceasta insuficienta vitaminica provoaca neajunsuri atat la nou-nascuti, cat si la adulti.

Vitamina K se dizolva in grasimi, e foarte sensibila la lumina, rezistenta la caldura si sensibila la oxidanti. De asemenea, ea este usor distrusa si prin congelarea alimentelor inainte de a fi date in consum, precum si prin rancezirea grasimilor care intra in alcatuirea alimentelor respective. Dintre dusmanii vitaminei K, mai fac parte si urmatorii: radiatiile si razele X, aerul poluat, aspirina si alte produse de sinteza (anticoagulante, cloramfenicol, cholestyramin, kanamicina, toate tipurile de penicilina, propantelina, biseptol, neoxazol, tetraciclina etc.).

Vitamina K1 se gaseste in urmatoarele alimente de origine vegetala: cartofi, fructe de catina alba, conopida (2-6 mg/100 g), fragi, grau nedecorticat, lucerna, macese, mazare verde, morcovi, ovaz, porumb, rosii, salata verde, spanac, ulei de soia, urzici, varza alba (3-4 mg/100 g) etc.

Vitamina K2 se gaseste in urmatoarele alimente de origine animala: carne de vita si de porc, splina, untura de peste, lapte si produse lactate (iaurt), galbenus de ou si, indeosebi, ficat de porc.

Vitamina P (vitamina C2; bioflavonoide citrice)

Vitamina P hidrosolubila actioneaza concomitent si strans legat de vitamina C (actiune sinergica), asigurandu-i acesteia o perfecta absorbtie si utilizare si impiedicandu-i distrugerea prin oxidare. Vitamina P e puternic antioxidanta si, de asemenea, are rol important in fenomenele hemoragice, in hemoragii scorbutice, hemoragii ale capilarelor si ale viscerelor, in edeme, pleurezii, ascite, hemoragii retiniene, afectiuni ale venelor, artrite ale membrelor, inferioare, raceala, artrita, ate-roscleroza, hipertensiune arteriala, varice, eczeme si arsuri, sangerarea gingiilor, hemoragii la nou-nascuti etc.

Aceasta vitamina intervine in mod esential in procesele energetice ale tesuturilor si in mentinerea permeabilitatii vaselor capilare, de unde si denumirea de factor de permeabilitate capilara. Asociata cu vitamina C, are un deosebit rol antiinfectios. Vitamina P contribuie la intarirea peretilor vaselor capilare si la cresterea elasticitatii si rezistentei acestora, precum si a tesutului conjunctiv. Are, de asemenea, un rol benefic si prin ameliorarea hemoragiilor provocate de diferite cauze. In plus, protejeaza organismul de efectele secundare ale razelor X, intervine in prevenirea contractarii gripei, influenteaza pozitiv cresterea procentului de calciu in sange.
Se apreciaza ca sensibilitatea acestei vitamine la diferiti factori este asemanatoare cu cea a vitaminei C.

Carenta de vitamina P

evidentiata indeosebi prin spargerea vaselor capilare (fragilitate capilara), se poate trata consumind suc de lamaie, ceai de macese, diferite fructe si legume proaspete, precum si suplimente naturiste cu continut concentrat de extracte de palnte sau direct de vitamina P.

Necesarul zilnic de vitamina P este de 10-20 mg, pentru fiecare 500 mg vitamina C fiind necesare minimum 100 mg complex C.

Vitamina T

Este putin cunoscuta si are rol coagularea sangelui si formarea cheagurilor. Din aceste cauze are un rol important in prevenirea hemofiliei si anemiei. Se poate gasi in special in galbenusul de ou si in semintele de susan. Nu se cunosc efecte toxice.

Vitamina U

Este una dintre cele mai putin cunoscute vitamine. Se pare ca detine un rol important in vindecarea ulcerului, insa opiniile specialistilor difera in aceasta privinta. Se gaseste in varza cruda si, din cercetarile existente s-a stabilit ca are rol important in vindecarea afectiunilor de stomac (ulcer).